ca să-ţi ating uşor mătasea genelor,
apoi s-alunec ca o umbră vara
peste petalele deschise ale gurii
să mă opresc într-o deschizătură moale.
Sunt ca un vânt din trista toamnă
ce bate-n poarta albei ierni
încă nu a deschis
e prea ocupată
cu pregătirea serilor albastre.
Iar apelez la stropii grei de ploaie
să-mi ţină locul lângă inima ta,
sa curga siroaie
pana la gandurile tale
pe care sa le vegheze
cu ochii mintii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu